Aici suntem azi. Catre ce ne indreptam?

65% dintre respondentii la ultimul studiu IBC cred ca situatia s-a inrautatit pe perioada mandatului actualului guvern.

Studiul publicat azi ne dadea urmatorul raspuns la intrebarea "Credeti ca in tara noastra lucrurile merg intr-o directie buna sau gresita?"

Nu mai avem prea mult pana cand peste 80-90% din oameni se vor fi saturat de tot. Ce i-a facut pe oameni sa ajunga la starea asta de nemultumire? De ce este atat de abrupta increderea in directia urmata?

Ce putem face? Ne admiram propria cadere?

Ce e normal pentru mine

Nu vreau sa ader ca atatia altii la miscarea de clamare a dezgustului pentru Romania, a silei si a neputintei. Adica domle', ca la noi la nimeni, nu se poate trai aici...Eu cred ca se poate si mai mult decat atat, nu as pleca sa traiesc in alta parte.
Se poate cu mai multe conditii insa: sa nu mai fim circari si nici sa nu mai punem botul la circ. Circul are rostul de a ne tine bucurosi cat timp ni se duce viitorul de rapa.
Sa nu fim hrapareti la promotiile imbecile ale hipermarketurilor. Sa nu mergem la IKEA cu paharul dupa noi ca sa bem suc moka de la dozator. Sa nu mai dam cu cheia in dusmanie pe o masina parcata de cineva din provincie pe locul obtinut de la ADP. Sa nu mai credem ca suntem o natie plina doar de violatori rurali de octogenare, incestuosi sau degenerati. Sa ne respectam mai mult, oriunde intram in contact, metrou, trafic, concerte etc. s.a.m.d.
Intr-adevar, m-am saturat de institutii nefunctionale si de slugarnicie fata de mici sau mari sefi, sefuti sau comandanti supremi. Nu ei iti determina viata ci tu insuti. Romania nu are nevoie de tatuci insa trebuie sa constientizeze asta. Fiecare e liber sa se exprime si sa munceasca pentru sine, trebuie doar sa credem mai mult in asta.

Gandul : 7 ani de minciună = 100.000 de diplome nule

Prima, cea mai logică şi directă consecinţă a invaziei diplomelor Universităţii „Spiru Haret“ obţinute la specializări nerecunoscute şi ilegale, s-a produs, ieri, la examenul de titularizare. Absolvenţii acestei universităţi, vreo 66 în Galaţi şi alţi 50 în Hunedoara, au fost scoşi din sala de examinare şi au aflat astfel că nu au dreptul legitim de a participa la titularizare şi de a ocupa un post în învăţământ, fiindcă diploma lor este bună de aruncat. Disperarea tinerilor care şi-au văzut astfel spulberate speranţele unui loc de muncă este îndreptăţită şi justificată. Pentru toată această disperare şi furie nu există decât un singur vinovat: Universitatea „Spiru Haret“, care şi-a permis să se dezvolte haotic şi ilegal, dispreţuind totul în România şi, mai ales, dispreţuindu-şi propriii studenţi.

La momentul declanşării procesului incredibil (aşa notam săptămâna trecută) de intrare în legalitate, nu toată lumea înţelegea care vor fi consecinţele rămânerii pe această poziţie a ministerului, cum nu pricepea nici de ce cu atâta „înţelepciune“ conducerea universităţii a schimbat într-o zi tactica devenind dintr-odată mielul blând şi ascultător. Astăzi, ne-am lămurit: aproape 100.000 de absolvenţi (cât se presupune că a şcolarizat ilegal universitatea) se vor vedea obligaţi să se confrunte cu adevărul crud că au fost victimele unei şarlatanii. Consecinţele, în plan social şi uman, ale acestei celei mai mari escrocherii posibile sunt, cu adevărat, incalculabile. Dacă s-ar aplica ad litteram legea, toate diplomele emise între anii 2002-2009 de către „Spiru Haret“, la specializările neacreditate, ar trebui declarate nule. Toţi cei 100.000 de tineri s-ar putea adresa instanţei pentru a-şi cere înapoi măcar banii daţi an de an pe taxe, fiindcă speranţele vor rămâne doar iluzii deşarte. Buna-credinţă n-a existat însă, din păcate, nici din partea universităţii, dar nici din partea studenţilor, fiindcă aceştia din urmă erau obligaţi să ştie exact dacă studiile pe care le urmează sunt sau nu legale. Aceşti 100.000 de tineri au pierdut pe propria lor mână. Ştiu că sună cinic, dar nu-i nimic mai adevărat decât asta. Cineva trebuie să plătească, şi nu-mi imaginez că rectorului Bondrea îi trece prin minte să se sinucidă pentru că a făcut ce a făcut. citeste tot articolul

e normal?

În 1989 schimbarea s-a făcut prin lupte şi proteste de stradă.

În 2009 avem nevoie de un altfel de revoluţie.

Ajunge brutalitatea cu care se calcă-n picioare firescul.

Cea mai puternică arma rămâne comunicarea, constientizarea faptului că suntem mulţi şi ignoraţi pentru că permitem asta, prin tăcerea cu care acceptăm orice.

Ne-am obişnuit să ne uităm neajutoraţi la lucrurile pe care nu le putem schimba, la lucrurile pe care nu le putem face.

E momentul să acordăm prioritate lucrurilor care ne sunt la îndemână, poate aparent nesemnificative, dar prin care, dacă le facem împreună, suntem mai vocali ca niciodată,
imposibil de ignorat şi imposibil de condus într-o direcţie care vizează doar bunăstarea conducerii.

Primul pas e să ne auzim şi să ne ascultăm unii pe alţii.

AR