În 1989 schimbarea s-a făcut prin lupte şi proteste de stradă.

În 2009 avem nevoie de un altfel de revoluţie.

Ajunge brutalitatea cu care se calcă-n picioare firescul.

Cea mai puternică arma rămâne comunicarea, constientizarea faptului că suntem mulţi şi ignoraţi pentru că permitem asta, prin tăcerea cu care acceptăm orice.

Ne-am obişnuit să ne uităm neajutoraţi la lucrurile pe care nu le putem schimba, la lucrurile pe care nu le putem face.

E momentul să acordăm prioritate lucrurilor care ne sunt la îndemână, poate aparent nesemnificative, dar prin care, dacă le facem împreună, suntem mai vocali ca niciodată,
imposibil de ignorat şi imposibil de condus într-o direcţie care vizează doar bunăstarea conducerii.

Primul pas e să ne auzim şi să ne ascultăm unii pe alţii.

AR